ISTORIC
Pentru cunoasterea originii
acestui sport trebuie sa ne intoarcem cu aproape 2000 de ani
in vechea Japonie, unde samuraii, cavalerii si nobilii practicau
mai multe genuri de exercitii, ca; scrima, tirul cu arcul,
aruncarea sulitii etc. Unul dintre aceste exercitii era si
jiu-jitsu, care pare a-si avea originea in vechea forma de
lupta corp la corp din Japonia si anume Sumo.
Se aminteste intr-o scriere
veche de o lupta intre Nomino Vukune si Taimano Uchaya in
timpul celui de-al doilea Imparat Suini (anul 70 f.e.n.).
Judecand dupa rezultatuli intrecerii se pare ca din aceasta
perioada dateaza practicarea jiujits-ului, deoarece Sukune
si-a omorit adversarul printr-o "lovitura de picior".
Mai tarziu, in timpul perioadei
Kamakura (1185 -1333) razboinicii, pentru a-si sluji mai bine
stapanii, au inceput sa studieze arta luptei neanarmate, a
"luptei corp la corp", numita jiujitsu. Aceasta
lupta era compusa din mai multe exercitii fara arme, la care
se foloseau din cand in cand si pumnale sau sabii. Genul de
atac era de cele mai multe ori aruncarea, lovirea, tinerea
adversarului la sol, fortarea si contorsionarea bratelor si
picioarelor adversarului, pentru a-i produce durere sau pentru
a i le fractura. Aceste forme de lupte erau practicate numai
de nobilii samurai si razboinicii lor, metodele de predare
fiind secrete si foarte greu transmise altora.
In 1882 Jigoko Kano, impreuna
cu cativa prieteni devotati, care-i impartaseau entuziasmul,
au inchiriat o cladire in Tokio, unde au stabilit prima scoala
de judo Kodokan, punand astfel bazele unei noi forme de lupta.
Deci, am denumit materia de
predare "judo" in loc de jiu-jitsu. "Jiu"
inseamna blandete sau cedare, "Jitsu" inseamna arta
sau priza artistica; iar "Do" inseamna cale sau
principiu; in felul acesta JIUJITSU inseamna arta de a ceda
la inceput si de a obtine apoi victoria, in timp ce judo inseamna
calea sau principiul acesteia.
Sa presupunem ca notam forta
unui copil de clasa a VII-a, bine dezvoltat fizic, cu 10 unitati,
si a unui alt copil, de clasa a V-a, dezvoltat normal, cu
7 unitati. Daca vom aseza pe cei doi copii fata in fata la
distanta de 30 cm si-i vom pune sa ridice bratele indoite
din coate la nivelul pieptului, impingandu-se palma in palma,
vom observa ca cel de clasa a Vll-a va invinge, oricat de
mult ar incerca celalalt sa se opuna.
Vom repeta acelasi exercitiu,
in schimb ii vom spune copilului care reprezinta forta mai
mica, de 7 unitati, ca in momentul cand impingand va simti
ca nu mai poate rezista fortei celuilalt, sa execute un pas
inapoi, apropiind palmele depiept, fara a scapa priza. Cu
siguranta vom observa imediat dezechilibrarea celuilalt inainte,
ajungand intr-un moment critic de dezechilibru in care celalalt
poate foarte usor, numai cu 3 1/2 din forta de care dispune,
sa-l doboare. Acesta este un exemplu de a invinge un adversar
prin cedare.
Un alt exemplu: imaginati-va
ca oricare dintre voi va aflati pe o carare de munte; intr-o
parte muntele, in cealalta parte se afla o prapastie. Din
sens opus se apropie un alt baiat mai mare, care vrea sa va
impinga in prapastie. Daca va veti opune, oricat ati incerca,
celalalt fiind mai mare va reusi sa va invinga. Incercati
totusi ca atunci cand incepe sa va impinga spre prapastie
sa opuneti putina rezistenta, dupa care, printr-o miscare
brusca, executati un pas lateral; in acel moment, eel care
executa miscarea de impingere, nemaiantalnind rezistenta se
va dezechilibra inainte, fiind foarte usor de impins spre
prapastie.
Se poate deduce foarte usor
ca in judo principala calitate ce trebuie dezvoltata, alaturi
de celelalte calitati motrice si anume: forta, viteza, indemanarea
etc., este gandirea -elasticitatea luarii deciziei de finalizare
a unei actiuni incepute.
In tara noastra judo-ul a
patruns in anul 1928, fiind practicat in cercuri mai restranse,
ca mai apoi, in 1957, sa apara primele echipe de club in Bucuresti,
Arad, Cluj-Napoca.
